Maria Cârneci încă nu își poate reveni din șoc. Care au fost ultimele cuvinte pe care i le-a spus soțul său, înainte să moară

23 01. 2020, 10:05

Maria Cârneci a trecut prin clipe grele, în luna noiembrie a anului trecut, după ce soţul ei a încetat din viaţă. Recent artista a făcut câteva declarații despre momentele grele prin care a trecut împreună cu cel cu care a avut mulți ani o căsnicie fericită.

Maria Cârneci încă nu s-a putut obișnui cu gândul că soțul ei nu mai este printre noi. Celebra artistă credea că acesta se va face bine, însă, cel mai probabil, starea i se agravase, în ulimul timp, din cauza stresului şi nu s-a mai putut face nimic.

Cântăreața a vorbit cu lacrimi în ochi despre ultima discuție pe care au avut-o, dar și despre ultima dorință a bărbatului.

”Era bulversat, mă privea în ochi şi mi-a spus: Mari, tu, Edi, Ana, nepoatele şi toată familia aţi fost viaţa mea. Te rog să mă îmbraci cu ce îţi spun eu. Nu îmi pui nimic colorat pe mine. El m-a privit lung, i-au dat lacrimile şi, parcă, mă ruga să nu plec. I-am spus că plec şi că vin a doua zi, s-a uitat lung. Abia am ajuns acasă şi apoi m-a sunat nora mea şi mi-a spus că a murit. A fost un om care nu m-a supărat cu nimic. A fost un om educat. După ce a plecat nu-mi găsesc rostul”, a spus Maria Cârneci la o emisiune TV.

Soțul Mariei Cârneci suferea de cancer la colon

Romulus Petrescu, soțul Mariei Cârneci, suferea de o boală necruțătoare care l-a chinuit în ultimii ani de viață. În urmă cu câteva luni bărbatul cu care artista a fost căsătorită mai bine de 3 decenii a suferit o intervenție chirurgicală, dar tratamentul prescris de medici nu a reușit să-l pună pe picioare. Din nefericire, cancerul la colon a fost mai puternic, iar soțul cântăreței de muzică populară a decedat la vârsta de 65 de ani.

„A suferit enorm. S-a luptat cu boala, şi-a dorit să trăiască. Era fericit cu familia lui şi voia să se mai bucure de ei, dar Dumnezeu l-a luat la el. Romulus a avut un cancer de colon. Avea dureri îngrozitoare, dar nu s-a plâns. A fost un om bun şi pe Maria a iubit-o enorm”, a declarat o sursă din preajma familiei sale, potrivit click.ro.